György Frunda a primit titlul de asociat de onoare a Consiliului Europei
În ziua de 21 ianuarie 2013, György Frunda, consilier onorific al Primului Ministru, a primit, la Strasbourg, cu ocazia primei părţi a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), titlul de asociat de onoare al acestui for parlamentar internaţional, ca recunoaştere a îndelungatei sale activităţi în cadrul Adunării.
În calitatea sa de membru al Senatului României, György Frunda a fost, din februarie 1993, membru al APCE, ocupând, de-a lungul timpului, funcţia de Preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la APCE (2004-2008), precum şi alte importante funcţii în birourile comisiilor permanente ale organizaţiei şi, respectiv Grupului Partidului Popular European.
La ceremonie au luat parte, printre alţii, Preşedintele APCE, Jean-Claude Mignon, Secretarul general al APCE, Wojciech Sawicki, Preşedintele Grupului Partidului Popular European, Luca Volontè, membrii Delegaţiei Parlamentului României la APCE, precum şi parlamentari europeni care au interacţionat pe parcursul celor două decenii cu György Frunda şi i-au apreciat acţiunile dedicate promovării statului de drept, democraţiei şi drepturilor omului pe continentul european.