Ședință CRU la Târgu Mureș

 

În Parlamentul European
Calendar cultural

Știri

"Nu ne dorim patrimoniu fără oameni și nici oameni fără patrimoniu!" - KELEMEN Hunor și László BORBÉLY la Roșia Montană
2010. 5. 3.

”Am venit aici, la Roșia Montană, pentru a vedea la fața locului starea de fapt și a asculta argumentele tuturor părților implicate: autoritățile locale, investitorul și ONG-urile locale. Ministerul trebuie să fie un moderator și să aprecieze, atât legalitatea demersurilor de astăzi, cât și, mai ales, toate scenariile posibile pentru viitor” –  a declarat ministrul Culturii și Patrimoniului Național, KELEMEN Hunor, aflat într-o vizită la Roșia Montană, alături de ministrul Mediului și Pădurilor, László BORBÉLY.

Respectarea legii și protecția patrimoniului cultural al zonei au fost cele două aspecte amintite de ministrul Culturii și Patrimoniului Național, Kelemen Hunor, după vizitarea Galeriei Orlea din Roșia Montană.  ”Sunt sigur că, prin cercetările arheologice și prin evaluările făcute de către specialiști, se poate găsi o soluție, un ”compromis care nu compromite” moștenirea culturală. Acesta este lucrul cel mai important. Aștept din partea specialiștilor acele evaluări care ne vor arăta direcția în care trebuie să mergem” – a declarat ministrul Culturii. Referitor la relația între Ministerul Culturii și proiectul de investiție minieră, Kelemen Hunor a amintit că a existat un raport de cercetare arheologică, pe baza căruia Ministerul a elaborat un aviz care însă, a fost anulat ulterior printr-o sentință definitivă și irevocabilă a Curții de Apel din Cluj, deci investitorii nu se mai pot prezenta cu același dosar. ”S-au constatat atât probleme de procedură, cât și de conținut. Decizia Curții este publică, poate fi consultată de oricine. Noi vom respecta legile statului român, nimic altceva” – a mai declarat ministrul, adăugând că mineritul nu exclude protejarea patrimoniului, dar nici nu trebuie să-l distrugă. ”Nu trebuie să privim lucrurile doar dintr-un anumit unghi. Dar întrebarea cea mai importantă pentru Ministerul Culturii și Patrimoniului Național este: ce se va întâmpla cu patrimoniul cultural al Roșiei Montane?” – a precizat Kelemen Hunor.

Kelemen Hunor a vizitat centrul istoric al localității, printre care biserica unitariană și cea romano-catolică. Ministrul Culturii a cerut directorului Direcției Județene de Cultură al Județului Alba documentația pentru evaluare, în vederea adăugării la lista monumentelor istorice a bisericii unitariene, construite în secolul al XIX-lea.
    
La rândul său ministrul Mediului și Pădurilor a afirmat: "Cel mai important este să se ia o decizie. Cel mai păgubos a fost în această perioadă, că nu s-a luat nicio decizie. Trebuie să se ia o decizie cât mai curând, dacă nu se face investiția ce facem cu mina din Roșia Montana care și acum poluează și atunci trebuie luate măsuri de conservare. Sunt programe la Ministerul Mediului și Pădurilor, prin Fondul de Mediu, care pot fi folosite pentru închiderea iazurilor, dar trebuie luată o decizie. În momentul de față investitorul trebuie să parcurgă toți pașii care sunt prevăzuți în legislație".

În ceea ce privește investiția László BORBÉLY a declarat: "În momentul de față legislația românească este sută la sută conformă cu cea a UE. Noi vom respecta foarte ferm aceste reguli și când va fi un nou certificat de urbanism vom porni din nou analiza pachetului studiului pe mediu. Dacă investitorii vor prezenta garanții,  că sută la sută nu se va polua și nu vafi nimeni  păgubit, nici statul, nici locuitorii de aici, vom merge în fața Guvernului pentru că acesta va decide avizul de mediu".



Taguri: Borbély László, Cultură, Kelemen Hunor, Ministerul Mediului
Archivă »