Ședință CRU la Târgu Mureș

 

În Parlamentul European
Calendar cultural

Știri

Este nevoie de o reformă constituțională profundă - Conferința de presă a președintelui UDMR la Târgu Mureș
2010. 4. 24.

UDMR consideră că este necesară o reformă constituțională profundă, dar nu este de acord cu desființarea sistemului parlamentar bicameral: în loc de aceasta Uniunea se pronunță pentru un sistem bicameral real, cu atribuții bine delimitate ale celor două Camere, a declarat președintele UDMR, vicepremierul Markó Béla, vineri, la conferința de presă susținută la Târgu Mureș.
    
Președintele UDMR a arătat că a sosit vremea pentru înfăptuirea unei reforme constituționale care să nu se rezume la câteva corecturi, ci să însemne o reformă cuprinzătoare, atingând întregul sistem instituțional. Markó Béla a opinat însă că vede puține șanse pentru ca partidele să ajungă la consens în această chestiune, sau cel puțin să se asigure o majoritate de două treimi în vederea adoptării modificărilor.
    
Liderul Uniunii a menționat că zilele trecute a fost înființată comisia parlamentară chemată să elaboreze pachetul de propuneri privind modificarea Constituției, totodată și  Guvernul a elaborat un proiect de lege care privește mai ales rezultatele referendumului. – Prin aceasta, Guvernul se achită de îndatorirea sa constituțională de a remite Parlamentului rezultatele referendumului. Deși atunci UDMR nu a fost de acord cu referendumul, este clar că rezultatele acestui referendum trebuie să fie trimise de cineva pe masa Parlamentului, care va trebui să delibereze în vreun fel, fie adoptându-le, fie respingându-le, a spus Markó Béla. În același timp președintele UDMR a atras atenția asupra faptului că proiectul elaborat de guvern ar însemna, în cazul adoptării, un important pas înainte din punctul de vedere al drepturilor minoritare. – Există în proiectul guvernului o prevedere  importantă pentru comunitatea maghiară, care ar fi cuprinsă în articolul 6 privitor la drepturile minorităților, potrivit căreia autoritățile statului trebuie să se consulte cu organizațiile minorităților naționale în chestiunile privind identitatea lor etnică, culturală și religioasă. Aceasta ar putea însemna o schimbare de principiu deosebit de importantă, a declarat Markó Béla, adăugând că deși sistemul parlamentar actual funcționează realmente prost, UDMR nu este de acord cu inițiativa sistemului parlamentar bicameral și înființarea unui parlament cu o singură cameră. - Uniunea noastră propune regândirea sistemului bicameral în așa fel încât Senatul să fie forul de reprezentare teritorial, județean, iar Camera Deputaților să constituie reprezentarea politică a populației.
    
Referitor la articolul privitor la caracterul național al statului, UDMR continuă să considere că definiția de stat național trebuie să fie eliminată din Constituție. – În ciuda faptului că definiția de stat național figurează în Constituție, azi România nu mai este de fapt un stat național. În legi, dar chiar și în Constituție, există prevederi care recunosc existența unor comunități de altă identitate națională, de altă limbă, și le conferă acestora drepturi. Aceasta înseamnă că România nu mai este, nici în prezent, un stat al unei singure națiuni, al unei singure identități naționale. De aceea poziția noastră este că această definiție trebuie scoasă din Constituție, însă nu văd șanse de a aduna în favoarea acestei propuneri o majoritate de două treimi sau un consens, a spus Markó Béla. El consideră că prin regândirea sistemului parlamentar și eventuala reducere a numărului parlamentarilor scopul primordial al UDMR este să păstreze reprezentarea proporțională a comunității maghiare din Transilvania, iar Uniunea așteaptă în acest sens garanții constituționale sau legale. – Nu este vorba să păstrăm numărul parlamentarilor, deși ar fi bine și asta,  și de aceea nu ne bucură nici ideea reducerii numărului de parlamentari,  dar cel mai important este să păstrăm procentajul voturilor exprimate de electoratul maghiar în Parlamentul României. Există sisteme care asigură această reprezentare, dar de pildă într-un sistem uninominal în două tururi de scrutin acest lucru nu este posibil: practic, în afara județelor Harghita, Covasna și Mureș, în alte județe, unde trăim mai dispersați, nu am putea obține mandate și procentajul nostru  în Parlament ar fi mult redus. De aceea ar fi nevoie de garanții în Constituție sau în legea electorală pentru asigurarea reprezentării proporționale a maghiarimii - a subliniat președintele UDMR, care a menționat că s-au purtat deja discuții în acest sens cu PDL, dar nu s-a ajuns încă la un acord.



Taguri: Markó Béla
Archivă »