Dimény Emese

Dimény Emese

Telefon:
Adresă:

400014, Cluj Napoca, Str. Ion Raţiu, Nr. 2, Judetul Cluj



M-am născut la 17 februarie 1982 în județul Satu Mare, la Carei. Locul unde am copilărit, și unde am terminat liceul este acela, unde până astăzi mă întorc cu plăcere, pentru a mă odihni, și a mă relaxa.

Începuturile formării identității mele clujene se leagă de trecerea în noul mileniu, în anul 2000 am ajuns la Cluj, când mi-am început studiile la Facultatea de Economie a Universității Babes-Bolyai. După un an, m-am înscris și la Facultatea de Drept. Am considerat că aceste două calificări împreună îmi vor permite să îmi găsesc locul în viață.

Mai târziu am obținut masteratul în relații economice internaționale, respectiv în drept comunitar european, la acel moment a început să îmi fie tot mai clar că mă voi lega ireversibil de acest oraș.

Cariera mea profesională a început la SC Jolidon Import Export SRL, unde am lucrat pentru prima și ultima oară în calitate de economist. După aproximativ șase luni am recunoscut faptul că o carieră juridică reprezintă o mult mai mare provocare pentru mine, astfel începând cu ianuarie 2006 – în urma unei întâmplări fericite – am avut posibilitatea de a-mi alcătui o imagine asupra activității legislative și politice, am devenit consilier pe probleme juridice al grupului parlamentar UDMR de la Camera Deputaților.

Acesta a fost momentul care m-a legat definitiv de profesia juridică. După aproape doi ani de experiență acumulată în capitală am revenit ca avocat stagiar la Cluj Napoca, iar din toamna anului 2009 mi-am deschis propriul cabinet de avocat.

Pe lângă munca de avocat am urmărit desigur cu mare atenție evenimentele politice, și trebuie să recunosc că mi-a făcut o deosebită plăcere faptul că organizația județeană a UDMR Cluj mi-a făcut o ofertă vizând funcția de președinte executiv.

Desigur am acceptat această ofertă irefuzabilă, și pe lângă vocația mea de avocat, începând cu iunie 2011 ocup și această funcție. Deși timpul liber pe care l-am avut înainte s-a diminuat considerabil, cred că pentru județul Cluj merită și trebuie să depunem eforturi, în calitatea mea de avocat, de specialist îmi desfășor activitatea în acest sens.

Hírlevél