Valabilitatea pașapoartelor va fi extinsă la 10 ani și în cazul tinerilor cu vârsta de peste 18 ani – Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților au adoptat amendamentul UDMR

09.05.2018 | Camera Deputaţilor
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


Valabilitatea pașapoartelor va fi extinsă la 10 ani și în cazul tinerilor cu vârsta de peste 18 ani – Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților au adoptat amendamentul UDMR

Amendamentul deputatului UDMR, Korodi Attila, potrivit căruia valabilitatea pașapoartelor va fi extinsă la 10 ani în cazul cetățenilor cu vârsta de peste 18 ani, a fost adoptat de comisiile pentru politică externă și de apărare ale Camerei Deputaților.

„Deși proiectul de lege al UDMR, care viza tot extinderea valabilității pașapoartelor, a primit raport de respingere în comisiile de specialitate, am formulat un amendament la inițiativa legislativă a Guvernului, care s-a aflat astăzi pe agenda comisiilor și care reglementează regimul pașapoartelor”, a declarat miercuri, 9 mai, liderul grupului UDMR din Camera Deputaților, Korodi Attila.

Membru al Comisiei pentru politică externă, Korodi a subliniat: „Am considerat că este nevoie de acest amendament, pentru că, astfel, și tinerii de peste 18 ani vor trebui să se adreseze autorităților doar odată la 10 ani pentru un pașaport nou, economisind costurile eliberării unui pașaport și decongestionând oficiile Serviciilor de Pașapoarte unde, în special în perioada de vară, se formau cozi interminabile”.

Președintele Comisiei pentru politică externă a Camerei inferioare a Parlamentului, Biró Rozália, consideră regretabil faptul că, deseori, Guvernul depune inițiative, care sunt, de fapt, proiecte de acte normative elaborate și înregistrate anterior de legiuitori.

„Executivul inițiază ulterior legi care au fost formulate deja de senatori sau deputați, așa cum s-a întâmplat și în acest caz, când comisia de specialitate a propus spre respingere proiectul de lege al Uniunii, depus încă în decembrie anul trecut, dar a propus spre adoptare inițiativa Guvernului, care reglementează, de asemenea, regimul pașapoartelor”, a explicat Biró.

Decizia finală în privința proiectelor legislative va fi luată de plenul Camerei Deputaților. 

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.