UDMR: este o rușine pentru România europeană faptul că înființarea unei școli minoritare este declarată neconstituțională!

19.03.2018 | Actualitate politică
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


UDMR: este o rușine pentru România europeană faptul că înființarea unei școli minoritare este declarată neconstituțională!

Decizia Curții Constituționale este revoltătoare. Suntem dezamăgiți, comunitatea noastră este dezamăgită. Nu putem vorbi despre un stat de drept democratic  în momentul în care Parlamentul nu poate aplica drepturile minorităților garantate de Constituție – a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor după decizia Curții Constituționale de a împiedica înființarea unei școli romano-catolice la Târgu Mureș.

În timp ce MAE se laudă cu statutul României de țară-model, înființarea unei școli maghiare în  această ţară, membră a Uniunii Europene, este considerată un act neconstituțional.

În 2018, România nu are nici viziune, nici obiective pe termen lung. Singura explicație pe care o găsesc partidele de opoziție pentru eșecul lor este naționalismul, care se dovedește a fi arma lor cea mai puternică. Iar Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Mişcarea Populară (PMP)  acţionează cu atât de multă josnicie și naturalețe, încât foștii lideri ai PRM ar putea să învețe de la ei, luând notițe în prima bancă – a subliniat liderul Uniunii .

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că PNL și PMP au făcut o greșeală atunci când au contestat la CCR înființarea unei școli romano-catolice, și, de asemenea, fac o greșeală atunci când folosesc orice ocazie ca să blocheze posibilitatea dialogului romano-maghiar, în 2018.

"Astăzi ei sunt cei care resping toate cererile legitime, orice măsură importantă care este în beneficiul comunității maghiare. Sunt ultranaționaliști, anti-maghiari și sunt împotriva a tot ceea ce înseamnă viitorul unor copii: nimic nu este  sfânt pentru ei, nici soarta școlilor maghiare, nici viitorul copiilor noștri. Își bat joc de viitorul sutelor de copii nevinovați,de părinţii lor şi de profesorii maghiari", a precizat liderul UDMR.

Cu toate acestea, UDMR nu va renunța.  Vom discuta cu reprezentanții părinților și cu Biserica Romano-Catolică despre următorii pași care trebuie întreprinși pentru rezolvarea acestei situaţii– a subliniat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

 

 



Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.