Poziția UDMR privind situația de la Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș

21.03.2017 | Târgu Mureş
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


Poziția UDMR privind situația de la Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș

În ședința desfășurată astăzi la sediul Prefecturii, convocată în vederea soluționării situației de la  Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș, s-a clarificat faptul că, în privința aprobării rețelei școlare pentru anul didactic 2017-2018, Consiliul Local are atribuția de a decide doar dacă Primăria trimite o propunere în acest sens, avizată și de Inspectoratul Școlar Județean.

Grupul consilierilor locali UDMR din Târgu Mureș a efectuat, din punct de vedere administrativ, toate demersurile posibile, mai întâi în luna februarie a anului în curs, iar apoi pe parcursul săptămânii trecute, când a inițiat un proiect de hotărâre în Consiliul Local, privind rețeaua școlară municipală pentru anul școlar  următor.

Considerăm că, deși întâlniri similare au avut loc de numeroase ori în ultima perioadă, este întreținută o stare de tensiune între Primărie și Inspectoratul școlar județean. Este evident că, în baza ordinului ministerial nr 5777, în cazul în care, administrația locală nu adoptă o nouă hotărâre, modificată, privind rețeaua școlară, atunci rămâne în vigoare hotărârea adoptată cel mai recent, pe care și Inspectoratul școlar județean trebuie să o ia în considerare. În această hotărâre este inclusă și funcționarea Liceului Teologic Romano-Catolic. 

În ședința de azi, Instituția Prefectului a reiterat faptul că, în cazul în care nu este adoptată o nouă hotărâre, trebuie luate în considerare prevederile cuprinse în actul normativ nr 33 din 2015. Cu toate acestea, ISJ așteaptă din partea administrației locale să emită o hotărâre sau o notificare separată, prin care să clarifice situația juridică actuală a școlii teologice.

Considerăm că nici Inspectoratul școlar, nici Primăria, nici DNA nu au competența de a stabili legalitatea funcționării școlii. În astfel de situații doar justiția este abilitată să exprime o decizie definitivă și irevocabilă. Însă până când Tribunalul nu anulează valabilitatea documentelor în baza cărora funcționează și în prezent Liceul Teologic Romano-Catolic, în acest caz autoritățile abilitate trebuie să asigure continuitatea funcționării instituției de învățământ. 

UDMR cooperează atât cu administrația locală cât și cu ISJ în interesul soluționării situației. Obiectivul nostru este apărarea intereselor elevilor care frecventează liceul romano-catolic: ei trebuie să finalizeze cu succes anul școlar în curs, iar în anul școlar următor să nu fie excluși din sistemul educațional.

La întâlnirea de astăzi, poziția Uniunii a fost prezentată și susținută de  Péter Ferenc, președintele organizației UDMR Mureș și consilierii locali ai UDMR,  Csíki Zsolt și Peti András.

 

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.