Ministerul Dezvoltării propune reglementări mai simple, mai eficiente în construcții

Ministerul Dezvoltării propune reglementări mai simple, mai eficiente în construcții

Vor fi simplificate reglementările din domeniul construcțiilor – a anunțat ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila. Acesta a evidențiat că sunt în vigoare 589 de prevederi legale, unele foarte vechi, cea mai veche datează din 1970.

„Reglementările nu corespund realității actuale, și necesită modificări. Am identificat 44 de acte normative care trebuie modificate cu prioritate. În acest sens a fost constituit un grup de lucru care va avea sarcina de a elabora un set de prevederi mai simple și mai eficiente în domeniul construcțiilor, și de a actualiza în permanență aceste normative”, a subliniat Cseke Attila.

Reglementările din domeniu trebuie corelate cu cele internaționale în vigoare în Uniunea Europeană, a explicat acesta, adăugând că normativa privind siguranța în caz de incendiu trebuie revizuită atât pentru construcțiile din domeniul învățământului (creșe, grădinițe și școli), dar și în alte domenii, pentru că nu a fost actualizată de mai mulți ani. Totodată, prevederile privind eficientizarea energetică a clădirilor, adoptată acum un deceniu, trebuie actualizate cu scopul de a putea construi clădiri verzi, pasive din punct de vedere al protejării mediului înconjurător.

Totodată, ministerul a anunțat și actualizarea prevederilor normative, adoptate în 1997, privind construcția creșelor, având în vedere că va demara, în acest an, conform programului de guvernare, un proiect amplu de construcție de creșe noi. ”În vederea sprijinirii familiilor tinere, vom dezvolta o rețea de creșe moderne, construite pe baza unor reglementări care reflectă realitatea de astăzi ”, a subliniat Cseke Attila. Acesta a adăugat: actul normativ în vigoare are 79 de pagini, din care se vor elimina 30, și se vor modifica restul prevederilor care necesită actualizare.

pe aceeași temă

Hírlevél